În această săptămână, Edward Klein, marcându-și acreditările în calitate de fost editor al revistei The New York Times și fostul asistent de redacție la Newsweek, a devenit paria lumii care l-a făcut să fie într-o eră în care ticăloșii din mass-media nu sunt greu de găsit.
În ajunul lansării cărții existau încă doar aluzii la genul de experiență de lectură pe care o putem aștepta de la Adevărul despre Hillary, programată să ajungă în librării pe 21 iunie. O serie de scurgeri atent gestionate despre viitoarea carte a lui Mr. Klein despre Hillary Clinton au fost menite să-l exprime.
Dar tocmai acea campanie s-a confruntat cu indignarea jurnaliștilor îndepărtați de propriile august alma materne ale domnului Klein. Pe 10 iunie, cititorii au reușit să găsească o respingere la relatarea raportată de domnul Klein despre exploatările lesbiene în vârstă de colegiu ale doamnei Clinton, nu mai puțin într-un paradis de bârfe decât pagina șase a New York Post.
Indignarea față de unele dintre afirmațiile pretinse făcute în carte - și continuate în Raportul Drudge - au fost atât de problematice pentru redactorii chiar în publicațiile în care domnul Klein a lucrat atât de mult timp încât au optat să nu reimprime deloc afirmațiile.
Cariera de scriere de cărți a non-ficțiune a domnului Klein a fost caracterizată de best-seller-uri subțiri pe Jacqueline Onassis și familia Kennedy. (Intrarea sa din 2003, The Kennedy Curse, a făcut lista bestsellerurilor din New York Times, chiar dacă Peter Carlson de la Washington Post a respins-o ca fiind sordidă.)
Oricât de bârfă ar fi cărțile - și ce înseamnă fraza? Că cărțile sunt pline de raportări anonime și afirmații revoltătoare și prezintă un interes nepotrivit în viața personală a personajelor lor? -Domnule. Probabil că Klein s-a pus în centrul furtunii de foc actuale atât pentru modul în care își abordează subiecții, cât și pentru modul în care raportează. Într-un cuvânt, este o chestiune de gust.
Raportarea este o problemă, dar înainte de asta, de ce raportați despre asta? Cine face rahat? a spus editorialistul newyorkez Ken Auletta, referindu-se la cărțile domnului Klein. Cui îi pasă de prima dată când Jackie a făcut sex și cu cine? Întrebările pe care le punea erau primele lucruri care mă loveau în nas. Felul în care le răspundea vine după. De ce un jurnalist serios face o muncă atât de neserioasă?
Politică?
Unii vor susține fără îndoială că este doar o chestiune de politică.
Blestemul Kennedy și-a avut partizanii: scriind în The National Review, William F. Buckley Jr. a numit-o captivantă să citească. Dar Publishers Weekly s-a referit la Farewell al domnului Klein, Jackie bazându-se pe surse îndoielnice și a numit-o pe tonul neadecvat.
Editorul dlui Klein pentru cartea Hillary Clinton este amprenta conservatoare Sentinel de la Penguin Putnam, unde împărtășește spațiu de catalog cu memoriile lui Jim Kuhn din timpul său cu administrația Reagan; Mona Charen’s Do-Gooders: Cum rănesc liberalii pe cei pe care pretind că îi ajută (și pe ceilalți dintre noi); și A Matter of Character: Ronald Kessler: În Casa Albă a lui George W. Bush.
Cărțile domnului Klein - cele patru titluri Kennedy și ultimele - toate par să aibă în comun o obsesie cu dinastiile conducătoare ale politicii americane liberale.
(Acordul domnului Klein de a scrie o carte despre viețile Barbara și George Herbert Walker Bush a căzut. Potrivit unui articol din New York Law Journal din 1993, O zi în Casa Albă cu George și Barbara Bush a întâmpinat probleme când Casa Albă a retras promisiunea de cooperare a lui George și Barbara Bush. Un judecător al Curții Supreme de Stat a ordonat domnului Klein să restituie avansul de 166.666 de dolari pe care l-a primit de la editorul său, Little, Brown.)
Cooperarea, pare sigur de spus, nu a fost o stipulare a contractului dlui Klein de a scrie despre doamna Clinton.
Philippe Reines, purtător de cuvânt al doamnei Clinton, a declarat: „Nu comentăm lucrări de ficțiune, darămite o carte plină de născociri flagrante și vicioase inventate de cineva care scrie gunoi în numerar.
Domnul Klein a refuzat să vorbească cu The Braganca în afară de a aborda - deși indirect - problema motivațiilor sale politice. Deși sunt independent înregistrat pe listele electorale, am votat rar pentru că, în calitate de jurnalist, vreau să-mi mențin independența de partid și convingerea politică, a spus el într-un comunicat trimis prin e-mail de către editorul său.
Fir
Dar viața profesională a domnului Klein este mai puțin un studiu al stângii și al drepte decât al urcușurilor și al coborâșurilor, al contrastului culturilor înalte și joase ale mass-mediei americane. Din punctele de vârf ale unităților de top din jurnalismul american, domnul Klein a ajuns pe domeniul scrisului de cărți tabloide în tradiția celor mai jigniți regali din Anglia.
Într-adevăr, într-o declarație publicată de actualul său editor, se face trimitere mai puțin la încrederea editorilor săi în raportarea sa sau chiar la prezenta carte, ci la înregistrarea sa anterioară.
Suntem 100% în spatele credibilității lui Ed Klein, a spus declarația oarecum întrebătoare. Este un jurnalist foarte respectat și distins, care a lucrat pentru publicații precum Newsweek, The New York Times și Vanity Fair.
În timp ce frecventa Universitatea Columbia, domnul Klein a lucrat ca băiat de copie pentru Daily News. După ce a urmat școala de jurnalism la Columbia, a petrecut timp în Japonia ca corespondent străin pentru U.P.I. (unde a cunoscut-o pe fostul editor executiv al New York Times, Abe Rosenthal, care lucra pentru The Times acolo) și a continuat la Newsweek, unde a devenit asistent de redacție. În 1977, domnul Rosenthal l-a adus pe domnul Klein să editeze Times Magazine, unde a rămas până în 1987. Se credea că revista s-a îmbunătățit în multe feluri în timpul mandatului domnului Klein - a devenit mai plină de viață, a îmbrățișat noi scriitori și chiar a obținut un Premiul Pulitzer - dar era o figură polarizantă, potrivit mai multor membri ai personalului care lucrau acolo la acea vreme.
Aș descrie-o, sincer, ca un pic stâncoasă, a spus James Greenfield, care a fost asistent editor la The Times în timpul mandatului domnului Klein și care l-a succedat la Magazine. Cred că avea probleme cu personalul său. Cred că au existat conflicte de personalitate. La întrebarea dacă etica jurnalistică a domnului Klein a fost supusă controlului la The Times, domnul Greenfield a spus: The Times a fost o organizație mare. A fost urmărit. El nu a fost complet singur cu revista. Și cred că l-au urmărit.
Sunt conștient de reputația lui Ed, a spus Alex Ward, care era redactor la Times Magazine în acele zile și este acum directorul editorial al ziarului pentru dezvoltarea cărților. Știu că Ed este un tip controversat. Nu voi nega că a existat o oarecare tensiune.
Tensiunea, potrivit dlui Ward, dl Greenfield și alți angajați, s-a concentrat în parte pe percepția că dl Klein obișnuia să încerce să influențeze unghiul poveștilor împingând scriitorii la concluzii cu care nu se simțeau neapărat confortabili, iar rezultatul a fost o sensibilitate foarte revistă impusă unei publicații de știri.
Știu că au existat plângeri ale multor scriitori, care nu au fost nedrepte, că ar fi intrat într-un fel într-o poveste în ultimul moment și ar dori schimbări majore în ea dintr-un motiv sau altul, a spus dl Ward. Asta a provocat multă consternare.
Domnul Klein a fost perceput a fi un animal de companie al redactorului executiv de atunci Abe Rosenthal, care a făcut nepopularul pas de a-l aduce în revistă ca un outsider din Newsweek. Apoi, potrivit angajaților, domnul Rosenthal a continuat să îl trateze pe domnul Klein destul de prost, criticându-l în ședințe și spunându-le colegilor: „Îmi place să-l torturez pe acel om, potrivit unui fost editor al Times care era acolo la acea vreme.
Cred că a fost perceput ca slab și indecis și că are probleme cu conducerea, a spus fostul editor al Times al domnului Klein.
În 1987, după ce Max Frankel l-a înlocuit pe domnul Rosenthal în calitate de redactor executiv al The Times, domnia lui Klein la Revistă s-a încheiat - și nu din alegere, potrivit mai multor membri ai personalului care erau acolo la acea vreme.
La scurt timp după aceea, domnul Klein a fost căsătorit cu a treia soție, Dolores Barrett, consultant în relații publice, la casa actriței Kitty Carlisle Hart din Manhattan, potrivit anunțului de nuntă din Times. Mai târziu, domnul Klein a început să scrie coloana de bârfe anonimă din revista Parade, numită Walter Scott’s Personality Parade, pentru un salariu despre care se raporta că era în jur de 300.000 de dolari la acea vreme. A devenit editor colaborator la Vanity Fair în 1989.
Apoi au început cărțile. Domnul Klein scrisese romane în timp ce era încă la The Times, dar prima sa carte de non-ficțiune trebuia să fie biografia lui George și Barbara Bush.
În 1996, All Too Human: The Love Story of Jack and Jackie Kennedy a fost publicat. În 1999 a apărut Just Jackie: Her Private Years, și apoi încă mai mulți Kennedy: blestemul Kennedy din 2003, care a stârnit în mod renumit și mai multe insinuări despre moștenirile asediate ale lui John-John și Carolyn Bessette, și Adio din 2004, Jackie, completând Camelotul său obsesie.
Deși cărțile au fost best-seller, recenziile din mass-media de profil au fost greu pentru domnul Klein să vină. Iar traiectoria carierei sale arată ca o scădere chiar și a apărătorilor care au încercat să o explice.
Nu țineți cont de Ed că a plecat pe această pistă, a spus James Atlas, autorul cărții Viața mea în Evul Mediu, care a spus că se simte foarte recunoscător domnului Klein pentru că l-a adus la rândul său la Times Magazine. A fost foarte bine plătit și nu știu care erau opțiunile sale sau dacă ar fi putut obține din nou un loc de muncă la o săptămână.
Într-un fel, trebuie să-și lipsească vocația anterioară, a continuat domnul Atlas. Când ești atât de sus, unde vei merge? La început, devine foarte complicat, pentru că nu sunt atât de multe locuri de muncă.
