Președintele Barack Obama (Foto: Andrew Burton / Getty Images) Săptămâna trecută s-au încheiat alegerile finale ale mandatului președintelui Obama, care nu presupunea înlocuirea acestuia. După șapte ani în funcție și la fel de multe alegeri, Partidul Democrat a luat o bătaie mai rău decât a luat Partidul Republican sub George W. Bush.
Aproape la fiecare nivel al guvernului, democrații au pierdut mai multe locuri sub domnul Obama decât sub orice alt președinte modern cu două mandate, datând din Dwight Eisenhower. (Aceasta include dubla președinție a lui John F. Kennedy / Lyndon B. Johnson și Richard Nixon / Gerald Ford.)
Sub domnul Obama, democrații au pierdut 13 locuri nete în Senat, 69 de locuri în Cameră, 11 guvernări, 914 locuri de legislatură de stat și 30 de camere de stat, conform analizei de la Washington Post.
Aceasta îl face pe domnul Obama să fie supraveghetorul celei mai mari pierderi de locuri din Senat, locuri în Cameră și locuri de legislatură de stat ale oricăreia dintre ultimele șapte președinții cu două mandate, al doilea cel mai mare perdant al camerelor parlamentare de stat (domnul Nixon / domnul Ford a pierdut 31 la 30 de dl Obama) și al patrulea cel mai mare pierdut de guvernare (legat de Bill Clinton).
Pentru toate amintirile dureroase ale republicanilor din 2006 sub al doilea domn Bush, când democrații au obținut câștiguri masive în Cameră și Senat, pierderile sale nu s-au apropiat nici pe departe de cele ale domnului Obama. Sub domnul Bush, republicanii au pierdut 9 locuri nete în Senat, 42 de locuri în Cameră, 7 guverne, 324 de locuri de legislatură de stat și 13 camere de legislatură de stat.
Și aceasta nu este nici măcar o tendință descendentă. Domnul Clinton s-a descurcat mai rău decât domnul Bush la toate nivelurile, cu excepția locurilor din Senat (domnul Clinton a pierdut șapte în fața celor 9 ale domnului Bush). Asta nu înseamnă că următorul președinte - democrat sau republican - s-ar putea să nu facă mai rău decât domnul Obama în ceea ce privește pierderea de locuri la nivel de stat, dar nu există o tendință descendentă care să arate acest lucru, cum ar fi, să zicem, social media și 24- Ciclul de știri pe oră bombardează americanii cu informații negative, președinții suferă.
După alegerile din 2015, republicanii au acum controlul total asupra a 30 de legislaturi de stat și au împărțit controlul asupra altor opt. Acesta este controlul total al 60% din legislativele de stat.
Dacă fiecare stat cu control republican total asupra legislativului votează pentru candidatul la președinția partidului în 2016, republicanii ar trece de cele 270 de voturi electorale necesare pentru a asigura președinția și ar încheia cu 317. Dacă fiecare stat cu un guvernator republican ar vota pentru candidatul partidului în 2016, republicanii ar ajunge cu 337 de voturi electorale.
Evident, ambele scenarii (dar mai ales cel de guvernator) sunt extrem de improbabile, dar este încă interesant să ne gândim. Și oferă o imagine clară a cât de mult control de stat au republicanii asupra țării chiar acum. Alegătorii au ieșit în gloanță pentru republicani în timpul Obama, datorită nu numai interesului ridicat al republicanilor, ci și interesului scăzut din partea democraților, care nu au fost cu adevărat inspirați de nimeni altul decât domnul Obama în ultimii șapte ani.
New York Times constată că o parte din motivul lipsei de interes se poate datora unui lipsa democraților în devenire în Congres. Vârsta medie a primilor trei lideri democrați din Cameră este de 75, în timp ce vârsta medie a primilor trei lideri republicani este de 48 de ani.
Republicanii au făcut o treabă excelentă în ultimii ani în promovarea tinerelor talente. Noul președinte al Camerei este Paul Ryan, în vârstă de 45 de ani, și multe dintre vocile de top ale partidului în Senat au sub 50 de ani (inclusiv Ted Cruz și Marco Rubio, care candidează fiecare pentru președinție). Între timp, vocile de vârf ale democraților sunt peste 60 de ani.
Decalajul generațional dintre cele două partide creează o ruptură atunci când democrații încearcă să pretindă că sunt partidul viitorului, când de fapt vedetele lor sunt din trecut. Republicanii aflați în această situație pot obține un punct de sprijin prin prezentarea reprezentanților partidului care sunt mai în ton cu ceea ce se confruntă astăzi americanii.
Republicanii tind să se descurce mai bine în alegerile din afara anului decât în alegerile prezidențiale, și în fața banilor, puterii, conexiunilor, recunoașterii numelui și favorabilității mass-media a lui Hillary Clinton, republicanii se confruntă cu o bătălie ascendentă pentru președinție. Totuși, doamna Clinton nu este o figură inspiratoare, chiar și în calitate de potențială primă femeie președintă, așa cum a fost dl Obama în 2008. Femeile alegătoare nu îl susțin pe Clinton așa cum alegătorii afro-americani l-au susținut pe dl Obama.
Rămâne de văzut cum câștigurile statului republicanilor vor afecta peisajul în 2016, dar acestea pot fi un indiciu că doamna Clinton ar putea să nu fie la fel de inevitabilă pe cât le tem republicanii.
Bernie Sanders are un nou anunț de campanie
